Copacii goi şi cerul sunt a ploaie.
Mi-e sufletul aşa de amărât
Că şi un fluture mi s-ar părea urât
Iar un oftat necazuri droaie.
Atât de dor îmi e de soare şi de viaţã
Şi-atâta de departe azi le simt
Că orice spun aş crede doar că mint
Şi fără vlagă sunt ca o paiaţã.
De care sfoară trage Dumnezeu
Că am ajuns aşa să fiu de-o vreme
Că îmi răsună în urechi cum geme
De suferinţã sufletul mereu.
