Sunt gardianul închisorii mele
În care suntem trei încarceraţi.
Ne-apasă palmele durerii grele
Uitată-n ochii noştri condamnaţi.
Simt moartea care dă târcoale casei
În mersul lui acuma secerat
În neumanul scâncet al bătrânei
Şi-n chipul meu de vârstă devorat.
Aici se moare greu şi carnea pute
Deşi n-a putrezit şi-i încă tare
Mi-e silă să privesc, imagini mute
Îmi umplu mintea fără încetare.
Şi parcă aş striga, s-aud ecoul
Ieşit din carnea arsă-n trupul meu
Ce vreau să spun ? Intreb şi eu ca omul,
Există ? Şi de e, ce zice Dumnezeu ?
