Un singur Dumnezeu există,
Acela care biciuit,
Bătut în cuie, răstignit,
A întrebat murind: “O tată
Dece m-ai părăsit ?“
Un singur Dumnezeu există,
Acela care înviat
Ca o lumină, înalţat
Este cum spune Cartea Sfântă,
Cuvânt adevărat.
La fel ca el trăiesc un ritual
In care ma jertfesc,
Ca Dumnezeu ma chinuiesc,
Dar cum sa pot afla eventual
Dece traiesc ?
joi, 11 martie 2010
13. Bijuteriile mele.
Prima iubire-a fost un praf de soare,
Sau poate gâza care nu avea habar
Că va rămâne prinsă-n chihlimbar
Şi va muri treptat într-o strânsoare.
A doua dragoste când prima a trecut
A fost o lacrimă albastră de safir,
Iubire ce voiam să o înşir
Pe firul vieţii ca un început.
Dar timpul nu sosise astfel iar
M-am prins în hora dragostei ce pare
Un purpuriu rubin care dispare
Atunci când l-ai atins. Drum în zadar !
Apoi n-am mai iubit, dar asta chiar să fie?
Căci am găsit o scoică-obişnuită
La care m-am oprit şi ocrotită
Mi-am ridicat o casă sidefie.
Sau poate gâza care nu avea habar
Că va rămâne prinsă-n chihlimbar
Şi va muri treptat într-o strânsoare.
A doua dragoste când prima a trecut
A fost o lacrimă albastră de safir,
Iubire ce voiam să o înşir
Pe firul vieţii ca un început.
Dar timpul nu sosise astfel iar
M-am prins în hora dragostei ce pare
Un purpuriu rubin care dispare
Atunci când l-ai atins. Drum în zadar !
Apoi n-am mai iubit, dar asta chiar să fie?
Căci am găsit o scoică-obişnuită
La care m-am oprit şi ocrotită
Mi-am ridicat o casă sidefie.
12. Visul.
Am sufletul de pui de cuc
Greşit ivit în cuibul unor vrăbii,
Dar vrabie-s şi eu.
Mă strânge trupul mic
Şi-n cuibul strâmt mi-s incomozi vecinii.
Am zborul greu.
Rar mă desprind de sol, am multe de făcut
Şi de un timp nici nu mai simt zăbala ce mi-a crescut
Dar pot visa şi mă visez un vultur
În zbor deasupra munţilor înalţi.
Visez că mă simt liber
Şi-nconjurat de fraţi.
11. Inchisoare pe viaţă.
Sunt gardianul închisorii mele
În care suntem trei încarceraţi.
Ne-apasă palmele durerii grele
Uitată-n ochii noştri condamnaţi.
Simt moartea care dă târcoale casei
În mersul lui acuma secerat
În neumanul scâncet al bătrânei
Şi-n chipul meu de vârstă devorat.
Aici se moare greu şi carnea pute
Deşi n-a putrezit şi-i încă tare
Mi-e silă să privesc, imagini mute
Îmi umplu mintea fără încetare.
Şi parcă aş striga, s-aud ecoul
Ieşit din carnea arsă-n trupul meu
Ce vreau să spun ? Intreb şi eu ca omul,
Există ? Şi de e, ce zice Dumnezeu ?
În care suntem trei încarceraţi.
Ne-apasă palmele durerii grele
Uitată-n ochii noştri condamnaţi.
Simt moartea care dă târcoale casei
În mersul lui acuma secerat
În neumanul scâncet al bătrânei
Şi-n chipul meu de vârstă devorat.
Aici se moare greu şi carnea pute
Deşi n-a putrezit şi-i încă tare
Mi-e silă să privesc, imagini mute
Îmi umplu mintea fără încetare.
Şi parcă aş striga, s-aud ecoul
Ieşit din carnea arsă-n trupul meu
Ce vreau să spun ? Intreb şi eu ca omul,
Există ? Şi de e, ce zice Dumnezeu ?
10. Fără rost...
Simt cum se scurge timpul fără rost.
Ca o omidă rod din frunza vieţii
Şi doar aştept factura la ce-a fost
Şi-am irosit mereu în voia sorţii.
Nu-mi pare rău de ce-am făcut
Voiam mai mult dar ce pot ca să zic ?
Căci chiar de ştiu că multe am pierdut
Din vina mea, nu plâng după nimic.
Şi parcă vremea a ajuns în fine
Să-mi ţes cocon, un ultim adăpost|
Chiar dacă fluture nu va ieşi din mine.
Si totu-i inutil
E fără rost!
Ca o omidă rod din frunza vieţii
Şi doar aştept factura la ce-a fost
Şi-am irosit mereu în voia sorţii.
Nu-mi pare rău de ce-am făcut
Voiam mai mult dar ce pot ca să zic ?
Căci chiar de ştiu că multe am pierdut
Din vina mea, nu plâng după nimic.
Şi parcă vremea a ajuns în fine
Să-mi ţes cocon, un ultim adăpost|
Chiar dacă fluture nu va ieşi din mine.
Si totu-i inutil
E fără rost!
9. Gânduri triste.
Copacii goi şi cerul sunt a ploaie.
Mi-e sufletul aşa de amărât
Că şi un fluture mi s-ar părea urât
Iar un oftat necazuri droaie.
Atât de dor îmi e de soare şi de viaţã
Şi-atâta de departe azi le simt
Că orice spun aş crede doar că mint
Şi fără vlagă sunt ca o paiaţã.
De care sfoară trage Dumnezeu
Că am ajuns aşa să fiu de-o vreme
Că îmi răsună în urechi cum geme
De suferinţã sufletul mereu.
Mi-e sufletul aşa de amărât
Că şi un fluture mi s-ar părea urât
Iar un oftat necazuri droaie.
Atât de dor îmi e de soare şi de viaţã
Şi-atâta de departe azi le simt
Că orice spun aş crede doar că mint
Şi fără vlagă sunt ca o paiaţã.
De care sfoară trage Dumnezeu
Că am ajuns aşa să fiu de-o vreme
Că îmi răsună în urechi cum geme
De suferinţã sufletul mereu.
luni, 8 martie 2010
8. Primavara.
E-aşa de frumos afară
Şi-atâtea aş vrea să-ţi spun
De parcă ar fi prima oară
Că ne întâlnim acum.
Dar ştiu că iubeşti tăcerea
Şi crezi că iar mă prostesc
Aşa că nu-ţi cer părerea
Şi chiar de n-asculţi vorbesc.
E-aşa de frumos afară
Şi pomii au înflorit
De parcă ar fi prima oară
Că lumea din jur am privit.
Păcat că nu am cu cine
Să schimb două vorbe la drum
Un gând ce alături de mine
Să vrea să viseze acum.
Şi-atâtea aş vrea să-ţi spun
De parcă ar fi prima oară
Că ne întâlnim acum.
Dar ştiu că iubeşti tăcerea
Şi crezi că iar mă prostesc
Aşa că nu-ţi cer părerea
Şi chiar de n-asculţi vorbesc.
E-aşa de frumos afară
Şi pomii au înflorit
De parcă ar fi prima oară
Că lumea din jur am privit.
Păcat că nu am cu cine
Să schimb două vorbe la drum
Un gând ce alături de mine
Să vrea să viseze acum.
7. Incepe un alt an
E iarnă iar !
Imaculat pământul primeşte Noul An
Cu albul clar
Al unei foi nescrise de roman
Ce îmi doresc
Să-l scriu din nou, şi iar şi iar
Să depăşesc
Orice regret, greşeală, gând amar.
Dar orice scris
Pe alba foaie de zăpadă rece
E doar un vis
Căci nici nu ştii când te trezeşti că trece.
Imaculat pământul primeşte Noul An
Cu albul clar
Al unei foi nescrise de roman
Ce îmi doresc
Să-l scriu din nou, şi iar şi iar
Să depăşesc
Orice regret, greşeală, gând amar.
Dar orice scris
Pe alba foaie de zăpadă rece
E doar un vis
Căci nici nu ştii când te trezeşti că trece.
6. Cersetorul
Părea un tânăr obosit de drum
Pe margine de drum se odihnea absent.
Cu un tricou cam nespălat acum
Neras, netuns, cu blugi, eu îl credeam
student.
Trecând de el în urmă am privit
Alăturea monede şi chiar un leu avea
Grămada risipită atunci m-a lămurit,
Senin, voinic şi zdravăn, fără de griji
cerşea.
Şi m-am gândit atunci, că poate,
Ar trebui să-ntorc, să-i dau şi eu un ban
Doar să-l privesc în ochi de-aproape.
Dar merg, distanţa creşte şi gândul
piere-n van.
Pe margine de drum se odihnea absent.
Cu un tricou cam nespălat acum
Neras, netuns, cu blugi, eu îl credeam
student.
Trecând de el în urmă am privit
Alăturea monede şi chiar un leu avea
Grămada risipită atunci m-a lămurit,
Senin, voinic şi zdravăn, fără de griji
cerşea.
Şi m-am gândit atunci, că poate,
Ar trebui să-ntorc, să-i dau şi eu un ban
Doar să-l privesc în ochi de-aproape.
Dar merg, distanţa creşte şi gândul
piere-n van.
5. Apasare.
Inima mea e ca un bolovan
Ce-mi apasă gândurile.
Sângele o ocoleşte acum
Ucigând amintirile.
Oare a fost vreodată altfel,
A plutit uşoară ca fluturii ?
Se mai poate asta afla
Când moarte sunt amintirile ?
Gândurile încâlcite nu pot
Să cearnă nisipul.
Sunt ocupate spunând
Că le tulbură timpul.
Ce-mi apasă gândurile.
Sângele o ocoleşte acum
Ucigând amintirile.
Oare a fost vreodată altfel,
A plutit uşoară ca fluturii ?
Se mai poate asta afla
Când moarte sunt amintirile ?
Gândurile încâlcite nu pot
Să cearnă nisipul.
Sunt ocupate spunând
Că le tulbură timpul.
4. Ploaua
Plouă !
Strada este plină de noroi !
În grădina mea mea răsună « cântecul » unui cioroi.
A ieşit acum în fine soarele, ce mângâiere.
E răcoare şi tăcere .
Unde este nostalgia zilelor când ne iubeam ?
Astăzi fac mujdei cu peşte şi la bere mă gândeam…
Strada este plină de noroi !
În grădina mea mea răsună « cântecul » unui cioroi.
A ieşit acum în fine soarele, ce mângâiere.
E răcoare şi tăcere .
Unde este nostalgia zilelor când ne iubeam ?
Astăzi fac mujdei cu peşte şi la bere mă gândeam…
Abonați-vă la:
Postări (Atom)